Bere în Cambodgia

De ce ar trebui să te grăbești să vizitezi Cambodgia

In ultimii ani am luat la rând țările din Asia și după fiecare călătorie m-am simțit mai bogată, mai sensibilă la nevoile celor din jur, dar și un pic dezamagită să descopăr că multe locuri din Asia își pierd identitatea. Peste tot în Chiang Mai, în loc de ceai thailandez, dai de cappuccino cu aromă de vanilie de la Starbucks sau în Vietnam, în loc de renumita cafea cu ou, ți se propune un espresso sau o cafea americană. Asta n-ar fi chiar o problemă, dar când munții și insulele devin proprietatea rușilor miliardari sau a chinezilor ambițioși și peisajul asumă un aspect de bâlci al deșertăciunilor, atunci îți dai seama că mai degrabă ai trage o fugă în jungla tropicală, ca să mai dai de un băștinaș care să-ți arate cum se împletesc coșurile din frunză de bananier.

In Asia poftesc la noodles și tom yum goong, nu la pizza și burger

E mare păcat când un popor, la nevoie, își vinde ce are mai valoros și mai frumos, pentru a putea supraviețui. Totuși, dacă stau bine și mă gândesc, nu poporul de rând își pierde identitatea, ci reprezentanții acestuia, cei care decid ce și cum se poate vinde din zestrea poporului. Localnicii, pâna la urmă, sunt victima deciziilor celor de sus, iar turiștii nu mai înțeleg pentru ce să bată mii de km doar ca să mănânce pizza făcută de Mr. Chan sau să se bălăcească în piscina din hotel, pentru că plaja a devenit, între timp,  privată și aparține unui resort 5 stele unde dai 10€ pe o bere.

Două săptămâni în Cambogia

Demult visam să aștept răsăritul soarelui între turnurile renumitului Angkor Wat de lângă orășelul Siem Reap, iar în cele aproape două luni prin Sud-estul Asiei, am făcut-o și pe asta. Inainte de a porni în călătoria în solitar prin Asia, mulți mi-au spus că în afara templelor de la Angkor, nu prea ai ce vedea în Cambodgia. Really? Eu totuși nu am vrut să mă limitez la o vizită rapidă a complexului de temple de la Siem Reap și am călătorit timp de două săptămâni prin Cambodgia.

Am vizitat capitala Cambodgiei, Phnom Penh, orășelul Kampot, m-am relaxat câteva zile la mare, am făcut zeci de km pe biclă la templele de la Angkor și am bătut sute de km ca să văd lilieci!

Cambodgia nu e doar Angkor Wat

Deși în Cambodgia turismul nu e la fel de dezvoltat ca în Thailanda și serviciile sunt mai lacunoase, țara se mândrește nu numai cu templele din Angkor, ci și cu insule cu mare turcoaz, plaje cu nisip mai fin decât pudra de talc și zone muntoase cu peisaje și priveliști de te lasă cu gura căscată.

Insula Koh Rong Samloem în Cambodgia
Insula Koh Rong Samloem în Cambodgia
Pe muntele Bokor
Pe muntele Bokor
Insula Koh Rong Samloem din Cambodgia
Nope, nu-i Thailanda 🙂

DAR, din păcate, multe zone turistice sunt cumpărate de chinezi, care, în loc să păstreze farmecul cambodgian și peisajul natural al unei zone, se apucă să construiască monștri de ciment colorat, acolo unde numai vulturul zbura odată.

Insula Koh Rong Samloem în Cambodgia
Cazinouri pe Muntele Bokor

Muntele Bokor din Cambodgia, cumpărat de chinezi

Muntele Bokor, la câțiva km de orășelul Kampot, considerat sacru și venerat de cambodgieni, a fost, pe la începutul secolului XX, ținta francezilor care s-au apucat să construiască un cazinou, un hotel și alte câteva clădiri pe care le-au abandonat, lăsându-le pe seama naturii. Clădirile au devenit, cu timpul, o atracție turistică de toată frumusețea, mai ales când rădăcinile copacilor au început să încalece cărămida, creând un efect special și un farmec aparte de zonă bântuită de fantasmele timpului.

Ruine pe Muntele Bokor
Ruine pe Muntele Bokor

Din păcate, această zonă muntoasă a fost cumpărată de afaceriști chinezi care au restaurat vechiul cazinou, distrugând atmosfera magică care plutea în aer, iar în următorii ani, vor transforma întregul vârf de munte într-un Las Vegas unde turiștii chinezi vor rămâne cu buzunarele goale.

Sihanoukville, orașul cambodgian made in China

Nici la mare situația nu e roz, ba e roșie asemeni dragonului chinezesc, pentru că oriunde îți îndrepți privirea, lanternele made in China se leagănă în vânt la fiecare colț de stradă, streașină sau la intrarea în magazine.
Sihanoukville, orașul plin de hoteluri, restaurante și baza principală pentru excursii pe insule de vis a devenit un șantier peren și un conglomerat de cazinouri lângă care tronează tone de gunoaie.

Cazare pe plajele Otres sau pe insulele Koh Rong și Koh Rong Samloem

Totuși, încă nu e totul pierdut și e de ajuns să eviți locurile transformate de cotropitorii epocii moderne, pentru a găsi o Cambodgie autentică, încântătoare, care te va fermeca la fiecare pas. Astfel, în loc de cazare în Sihanoukville, e mult mai plăcut și mai relaxant un hotel în Otres Village sau într-o viluță direct pe plajele Otres 1 sau 2.

Iar pentru cei care-și doresc să se trezească dimineața doar cu melodia valurilor ce se sparg de țărm și să se plimbe aproape singuri pe plaje paradisiace, nu le rămâne decât să ia primul feribot din Sihanoukville spre Koh Rong Samloem, o insulă care bate în farmec, romantism și splendoare până și cele mai renumite plaje din Thailanda.

Saracen Bay în Koh Rong Samloem
Saracen Bay în Koh Rong Samloem

Sper ca niciun rus miliardar să nu-și pună în cap să construiască un resort de lux pe acolo sau niște oameni de afaceri din China să se trezească că n-ar fi rău să mai ridice niște cazinouri. Așa că, hurry up și vizitează Cambodgia, până nu e prea târziu! 😉

Partajați acest lucru cu:

5 Comments

  1. Ai mare dreptate cand spui ca nu te mai poti bucura de acele meleaguri care le savurai candva, au invadat toti cei cu bani si degeaba toata stradania noastra de a vedea ceva autohton……nu mai ai aceeasi placere, pentru ca banul face totul. Pacat de acei localnici si de acele tinuturi, ca s-au lasat calcati de oamenii bogati care vor sa schimbe lumea….. trist dar adevarat! daca tot ne-ai spus ca inca, mai avem timp sa vedem ceva frumos trebuie sa ne grabim…..multumim frumos pentru detaliile cu care ne vii in ajutor, vom tine cont si-ti vom urma sfatul. Sa fii sanatoasa si sa mai colinzi prin locurile astea de basm si te vom urma. Nu ne mai ramane decat sa facem un efort financiar si cat mai avem timp sa dam o fuga prin acele locuri.

    • Incă nu e totul pierdut. Sunt o grămadă de locuri minunate în Cambodgia și țara merită vizitată în lung și-n lat, nu doar pe fugă, la Angkor Wat. Eu am dat de două locuri invadate de afaceriști, dar tot m-aș întoarce pe muntele Bokor care m-a fermecat, iar la mare, nici nu mai vorbesc, pozele sunt mai presus de toate epitetele pe care aș încerca să le găsesc. 🙂

  2. Cand voi ajunge prin zona, o sa-mi fac timp si pentru Cambodgia.

  3. Pacat de acele locuri frumoase si neschimbate de mana omului ajung pe mana milionarilor transformand totul in constructii de beton. In ziua de astezi conteaza foarte mult banul.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*