La Bologna cu mama

O cascadă de zâmbete

Viața nu a fost tocmai generoasă cu mama; un divorț, un fiu care a abandonat-o prea devreme, înălțându-se la ceruri, alt fiu care era cât pe ce să-i facă companie fratelui mai mare, acolo sus, în urma unui accident și o fiică ușarnică și rebelă care a plecat de-acasă, printre străini, de la 20 de ani.
De multe ori, mama uită să zâmbească. Adesea, pe chipul ei se citește un văl de nostalgie și tristețe, de parcă nicăieri nu s-ar simți în largul ei. Oftează des și nu mai știe ce e aia fericire. Mamei nu-i place să călătorescă și se crucește de fiecare dată când aude că iar plec pe undeva așa cum m-am crucit, la rândul meu, când mi-a spus că și-a cumpărat cel mai bun loc de veci din cimitir! In fiecare an o bat la cap să-mi facă o vizită, să ne plimbăm prin Toscana, însă placa e mereu aceeași.

Da’ cât costă?
Mi-e silă să plec de-acasă.
Si cine dă mâncare la găini?
Nu pot să plec, pe mamaia cui i-o las?
Nu nu, n-am cum. Am treabă.

Anul trecut mi s-a pus pata, n-am mai ținut cont de balivernele sale și de ziua ei, i-am luat un bilet de avion Bacău – Bologna de pe momondo, pe care, fie vorba între noi, am dat o nimica toată. Apoi am trecut la șantaj emoțional; păi cum așa, orice mamă și-ar dori ca fiica ei să o ducă într-o vacanță, iar tu?… Nu se poate, biletul l-am luat deja, vrei să pierd banii de avion? N-ar fi păcat?…
Cu greu s-a dat dusă de acasă, dar în sfârșit, după multă tărăgăneală și bătaie de cap, a ajuns pentru a doua oară în Italia, după șapte ani de la prima vacanță la Florența și la Roma.

Mi-am dorit s-o plimb prin cele mai frumoase orașe italiene, s-o fac să uite de griji și de nemulțumiri și să-i dovedesc că nu e prea târziu să se bucure de viață, cum crede ea. Mi-am dorit s-o văd zâmbind.

A fost prima vacanță împreună, doar noi două, căutând să recompunem puzzle-ul atâtor momente din viața mea peste hotare, din care ea n-a putut să facă parte, discutând despre relații, muncă, satisfacții și depănând amintiri de pe vremea când eram acasă.

Eram noi două, mamă și fiică, pe străzile fermecătoare ale Veneției, ținând-o de mână, de teamă să nu se piardă prin mulțime.

Sursa: arhiva personală

Eram noi două, mamă și fiică, în Prato della Valle sau în curtea universității din Padova, unde-i arătam cu mândrie pe unde mergeam la cursuri. Simțeam cum, în sfârșit, vedea și ea rodul anilor de sacrificii pe care le-a făcut, împreună cu mătușa mea, pentru ca eu să pot studia la Padova.

Prato della Valle Padova
Sursă: arhiva personală

Eram noi două, mamă și fiică, la Cinque Terre, eu strâmbându-mă în selfie-uri, iar ea zâmbind la soarele timid de octombrie și încărcându-și spiritul cu frumos.

Cinque Terre cu mama
Sursă: arhiva personală

Eram noi două, mamă și fiică, în Toscana, unde ne-am făcut poftele cu bucate delicioase și vin roșu și unde am pășit, împreună, pe urmele giganților: Galilei, la Pisa, Puccini la Lucca, Michelangelo la Florența.

Imi va rămâne veșnic în suflet cascada de zâmbete cu care m-a răsplătit și fiecare moment de stupoare și entuziasm pe care le-am citit pe chipul ei.
Am plâns de fericire la intrarea în Taj Mahal, la apusul soarelui în Sukhothai, pe Lacul Inle în Myanmar; am plâns de emoție la Roma, prima dată când am văzut la Pietà de Michelangelo, dar nimic nu se compară cu starea de spirit pe care am trăit-o, atunci când am înțeles că în acele clipe petrecute împreună, am făcut-o fericită, că am adus un strop de soare pe bolta cerului sumbru pe care l-a purtat pe umeri atâta amar de vreme.
In ultimul timp, mama vrea să se bucure mai mult de viață. Si să călătorească. De ziua Femeii, nu i-am putut trimite un buchet de flori. Pe 8 martie, mama se afla la Ierusalim, la Mormântul Sfânt, un loc special pentru ea, la care nu spera s-ajungă vreodată în viață.

Momondo crede că toți oamenii ar trebui să poată călători și cunoaște alți oameni, să descopere culturi și religii noi. Asta mi-am dorit și eu pentru mama. Cred că dorința mi s-a îndeplinit.

  • Dacă ți-am trezit pofta de o călătorie cu cineva pe care îl/o iubești, atunci nu rata ocazia pe care momondo ți-o oferă, în schimbul unui simplu comentariu la acest articol. Povestește, în câteva rânduri, cea mai frumoasă amintire de călătorie. Ai putea fi norocosul câștigător al unui city break în valoare de 500€ sau al unuia dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50€.
  • Dacă ți-a plăcut ce am scris, dă, te rog, un like și un share la acest articol postat pe pagina Facebook al blogului Elizaland, folosind hashtagurile #Călătorii de neuitat și #Momondo. Astfel, mă vei ajuta să câștig premiul de popularitate. 😉

Articol scris pentru Spring Super Blog2018 –  proba 2 Sponsor momondo

 

 

Partajați acest lucru cu:

13 Comments

  1. Foarte frumos scris, Eliza!
    Ma pot raporta foarte bine la sentimentele descrise de tine, pentru ca si eu am incercat sa explic pofta mea de calatorit parintilor mei prin acelasi fel de “santaj” emotional – le am cumparat bilete de avion, si gata treaba.
    Cred ca parintii sunt de multe ori prea prinsi de viata (cu bine si rele, si mai multe rele) incat sa conceapa ca pot, de fapt, sa calatoreasca si ei – chiar si la varsta lor. In special la varsta lor
    Va doresc zeci de alte cascare de zambete impreuna!

    • Mulțumesc mult, Raluca. Părinților mei parcă le e frică să se bucure de viață și să se simtă bine. In tinerețe, au apucat alte vremuri și nu sunt învățati să se răsfețe, cum facem noi. Dar îi dăm noi pe brazdă. 😉

  2. Carmen Ion

    Cele mai frumoase amintiri de călătorie sunt fără îndoială acelea în care alături ți-au fost oameni dragi.
    Tata a părăsit această lume în urmă cu aproape nouă ani. Nu am să uit însă niciodată că el mi-a inspirat ”dorul de ducă”, urcându-mă de mică în mașină și plimbându-mă în lung și-n lat prin țară. Ce de mămăliguțe făcute la ceaun pe malul unui râu am mâncat cu părinții în aceste excursii, câte nopți am dormit la cort, ce locuri minunate am vizitat și cât de tare m-am înspăimântat pe serpentinele de la Cheile Bicazului, cu tata, șofer începător, conducând cu 30 km/oră și mama dându-i indicații prețioase, cu voce tremurând de teamă, de pe ”locul mortului.”
    În 1997 am făcut ultima excursie împreună – în Grecia, pe care eu și soțul ajunseserăm deja să o iubim și unde el nu fusese decât o dată, în anii 1980, împreună cu mama, când fuseseră nevoiți să mă lase pe mine drept ”gaj” acasă.
    Ne-am stabilit la Metamorfosi, în Peninsula Halkidiki, care la vremea aceea era un sat cu două străzi și tot atâtea taverne. Chiar dacă noi începuserăm să ne cam plictisim, tata a fost fericit: era un înotător excelent și marea lui bucurie a fost să poată înota în voie în Marea Egee, fără îmbulzeala de pe litoralul românesc. Se scula dimineața înaintea noastră și o zbughea singur pe plajă. Când ajungeam și noi, pe la ora 9, era deja în apă, hăt-departe, un mic punct în albastrul infinit al mării. Îmi făceam griji pentru el: avea aproape 70 de ani și suferea de inimă…
    Dar n-a avut nicio problemă: în toate cele 10 zile cât am stat acolo, a păstrat întipărit pe față un zâmbet laaarg de tot. Își regăsise o mare, o frumoasă iubire: marea.

    • Dragă Carmen, mi-ai amintit de vacanțele la Predeal cu mătușa cu cortul și mă omori cand pomenești de mămăliguță, că pană nu mă duc pe-acasă, pe aici n-am unde s-o găsesc și oricum nu ar fi la fel de bună ca cea pe care o face mătușa mea. Sper că ai avut parte de multe alte bucurii în călătoriile cu familia ta și mai ales împreună cu tatăl tău. Iți mulțumesc că ai ales să împărtășești aceste ganduri cu mine. Te pup

  3. Sri Lanka, o vacanta plina de surprize placute o experienta spectaculoasa, o locatie pe care sper sa o revad.
    Dupa o saptamana petrecuta prin locuri care mai de care mai interesante decidem sa plecam spre Parcul national Yala. Un loc plin de natura pura unde fauna salbatica este diversificata si plina de animale pe care le-am vazut doar in marile gradini zoologice sau pe canalele tv Animal Planet. Drumul pana acolo il facem cu un taxi particular, o masina destul de mica, condusa de un sofer la fel de firav ce impartea functia de contabil cu cea de sofer de ocazie pentru turistii straini. Dupa cateva ore bune de periplu prin aceasta frumoasa tara, ajungem intr-o zona in care eram atentionati cu un panou imens ce ne infatisa elefanti, bivoli, leoparzi ,maimute, ca intram in Parcul national si ca exista riscul intalnirii cu animale salbatice. Pe mine ma ia frenezia, instinctul meu de vanator isi face simtita prezenta si placerea adrenalinei imi inunda trupul. Imi doream enorm sa am o asemenea experienta. Noaptea doar ce isi asternea mantia intunecata peste jungla si noi paream singurii calatori de pe acea nesfarsita si dreapta sosea umbrita de copaci imensi plini de maimute. Soferul era putin stresat, si-ar fi dorit sa ajungem ziua dar uite ca planurile i-au fost zadarnicite de un drum mult prea greu. Deodata, in fata masinii, o silueta colosala apare ca un stavilar imens, ceva ce pare un bolovan sta protapit pe toata latimea drumului. Noi privim cu nesat acel pahiderm si ne dorim sa interactionam cat mai de aproape cu el. Soferul pare atat de ingrozit incat incep sa ma intreb daca nu cumva sufera de o fobie. Mie experienta intalnirii cu un elefant salbatic mi se pare extraordinara si nu imi dau seama de riscul la care ne expunem. Soferul face o eschiva cu masina si trece prin spatele lui la doar cateva palme de pielea aia ce parea de ciment. Dupa mai bine de cateva minute, soferul incepe sa explice gatuit de emotie, cat de riscante sunt intalnirile astea noaptea, ne arata ca avea pregatite in masina mai multe fructe cu care ar fi reusit chipurile sa determine elefantii cersetori sa ne elibereze soseaua.
    Jungla ne incanta auzul cu o simfonie de triluri de pasari, scartait de greieri, urlete de animale si acel sunet inconfundabil al paunilor ce stau in varful pomilor feriti de atacul leoparzilor. Ajungem in sfarsit in locul pentru care am plecat la mii de km departare, ajung in paradisul sufletului meu, JUNGLA.
    A doua zi, plecam in doua safari si natura mi se dezvaluie in toata splendoarea ei, dar asta este o alta poveste…
    “Un arbore mi-e mai drag decât un om, în pădure mă simt fericit – fericit în pădure unde fiecare copac grăieşte prin tine. Doamne ce minunăţie! În păduri, pe dealuri e linişte, linişte spre a te slăvi!”
    Ludwig van Beethoven

    • Abia acum îmi dau seama de ce te-a fermecat Sri Lanka. E cu totul altceva cand vezi un animal în mediul lui și-ți ceri scuze că-l deranjezi, față de călăritul bieților elefanți care nu mai știu ce gust are libertatea. Iti doresc succes!

  4. Imi aduc aminte de parca s-ar fi intamplat ieri. Abia luasem carnetul de soferi si m-am gandit sa fac o plimbare la mare, impreuna cu o familie, prieteni buni de-o viata. Am plecat de acasa dis de dimineata cu gandul sa ajungem mai devreme sa ne putem caza si sa mai castigam cateva ore in plus sa ne putem balaci.Prietenii mergeau in fata,eu dupa ei, ca de, eram incepatoare. Pe la jumatatea drumului am facut un popas pentru a lua o gustarica, toate bune si frumoase, intamplarea face, ca nepoata care era in masina mea s-a gandit ca ar fi mai bine sa mearga in masina prietenilor mei care aveau 2 copii, eu ramanand cu 3 persoane. Ei au pornit primii la drum, facand destui km, cand nepoata le-a spus cu glasul tremurand, ca trebuie sa se intoarca deoarece cheile de la masina mea se aflau in mainile ei. Nu va spun cat ne-am necajit vazandu-ne pe marginea drumului si asteptand sa se intoarca ca sa putem pleca. Dupa ceva vreme au venit dupa noi si ne-am continuat drumul spre mare. Am ajuns la destinatie cu bine, ne-am bucurat de tot ceea ce ne poate oferi marea si a fost o vacanta pe care nu o voi uita.

    • Hahahah. Ce nepoată căscată ai! 😉 Si problema e că anii au trecut, iar ea tot zăbăucă a rămas. In ultima vacanță a uitat în coșul de la bicicletă rucsacul cu aparatul foto și GoPro. Si nu-i tot, prin Vietnam a fugărit-o șoferul de la un autocar, ca să-i dea același rucsac pe care-l uitase în bus. N-am terminat. In hotel în Bangkok a uitat ușa de la cameră larg deschisă, cu bani și acte la vedere, în timp ce se hlizea cu copiii proprietarului la recepție. 🙂

  5. Buna!
    Una dintre cele mai frumoase amintiri de calatorie este din Euro-tour-ul pe care l-am facut impreuna cu prietenul meu (actual sot) in 2012. Obisnuiam sa ne luam cazare de pe o zi pe alta iar in momentul in care am ajuns in Zurich, din cauza unor probleme cu masina, nu aveam rezervat nimic.
    Prin urmare, pentru ca era tarziu si nu aveam nici internet, am intrat la McDonalds unde, pe baza bonului de casa (unde am achitat cel mai scump meniu din viata noastra), puteai sa ai acces gratis la internet. Si cum ne grabeam, am ales prima optiune de cazare.
    Ajungem la hotel cu rezervarea pe numele meu. Dau buletinul, foaia de rezervare tocmai se printa in spate, iar domnul de la receptie ne intreaba: Si stati toata noaptea!? Aveti rezervare cu mic dejun, stiti asta? Sunteti siguri!?
    Noi: Da!!!
    Dupa care, pentru ca se innoptase bine, de la fereastra camerei vedem strada: Cartierul Rosu in plina desfasurare de forte, vineri seara! Ceea ce a explicat foarte bine intrebarile domnului de mai devreme.
    Seara aceea ramane memorabila si pentru felul in care el m-a tinut de mana la plimbare – mai puternic, iubitor si protector decat oricand.

    • Noo, asta-i tare. Imi închipui de cate ori te amuzi împreună cu soțul tău cand vă amintiți de acea aventură. De multe ori, după multi ani, ne sunt dragi tocmai aceste amintiri haioase, dar păstrăm în suflet și momentele de tandrețe, pe cand aveam fluturași în stomac. Iți țin pumnii la concursul momondo!

  6. Pingback: Proba 2. #Călătoriideneuitat – Povestește-ne cea mai frumoasă amintire din călătoriile tale

  7. dana el dreny

    nici la găinile mamei n-are cine da mâncare…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*